Obiect rău intenţionat detectat

Dacă Antivirusul pentru fişiere, Antivirusul pentru e-mail sau o scanare de viruşi detectează cod rău intenţionat, se va afişa o notificare.

Notificarea furnizează următoarele informaţii:

  • Descrierea ameninţării.
  • Tipul de ameninţare şi numele obiectului rău intenţionat conform listării acestora din Enciclopedia viruşilor de la Kaspersky Lab.

    Pictograma Kapersky Antivirus info pict Obiect rău intenţionat detectat se afişează lângă numele obiectului rău intenţionat. Faceţi clic pe aceasta pentru a deschide fereastra cu informaţii despre obiect. Dacă faceţi clic pe linkul www.securelist.com/en/ din această fereastră, veţi avea permisiunea să accesaţi site-ul Web Enciclopedia viruşilor şi să obţineţi mai multe informaţii detaliate despre ameninţarea pe care o prezintă obiectul.

  • Numele de fişier al obiectului rău intenţionat, inclusiv o cale către acesta.

Vi se solicită să selectaţi una dintre următoarele acţiuni de efectuat asupra obiectului:

  • Dezinfectare – încercare de dezinfectare a obiectului rău intenţionat. Înainte de tratament se face o copie de rezervă a obiectului, pentru cazul în care va fi necesară restaurarea sa sau o imagine a infectării sale.
  • Ştergere – ştergerea obiectului rău intenţionat. Înainte de ştergere se creează o copie de rezervă a obiectului, pentru cazul în care va fi necesară restaurarea sa sau o imagine a infectării sale.
  • Omitere/Blocare– blocarea accesului la obiect fără efectuarea vreunei acţiuni în legătură cu acesta; se înregistrează doar informaţiile despre obiect într-un raport.

    În fereastra raportului puteţi reveni ulterior la obiectele rău intenţionate omise. Totuşi, nu puteţi amâna procesarea obiectelor detectate în e-mailuri.

Pentru a aplica acţiunea selectată tuturor obiectelor cu aceeaşi stare care au fost detectate în timpul sesiunii curente a componentei de protecţie sau a activităţii, bifaţi casetaKapersky Antivirus mark fs Obiect rău intenţionat detectat Se aplică la toate obiectele. Sesiunea curentă reprezintă intervalul de timp scurs de la pornirea componentei până la dezactivarea acesteia sau repornirea aplicaţiei sau intervalul de timp scurs de la începerea unei scanări de viruşi până la finalizarea acesteia.

Obiect rău intenţionat detectat