Cum se importă setările aplicaţiei în programul Kaspersky Anti-Virus instalat pe alt computer

După configurarea produsului, aveţi posibilitatea să aplicaţi setările acestuia în programul Kaspersky Anti-Virus instalat pe computer. Prin urmare, aplicaţia se va configura identic pe ambele computere. Aceasta este o caracteristică utilă atunci când, de exemplu, aplicaţia Kaspersky Anti-Virus este instalată pe computerul de acasă şi pe cel de la birou.

Setările aplicaţiei se stochează într-un fişier special de configurare pe care aveţi posibilitatea să-l transferaţi pe alt computer. Pentru aceasta:

  1. Efectuaţi procedura Export – salvaţi setările aplicaţiei într-un fişier de configurare.
  2. Mutaţi fişierul salvat pe un alt computer (de exemplu, îl trimiteţi prin e-mail sau utilizaţi un suport de date amovibil).
  3. Efectuaţi procedura Import – aplicaţi setările din fişierul de configurare aplicaţiei instalate pe alt computer.

Pentru a exporta setările curente din Kaspersky Anti-Virus:

  1. Deschideţi fereastra de setări ale aplicaţiei.
  2. Selectaţi secţiunea Gestionare setări în partea stângă a ferestrei.
  3. În secţiunea Restaurare setări implicite, faceţi clic pe butonul Salvare.
  4. În fereastra care se deschide, introduceţi numele fişierului de configurare şi calea unde să se salveze.

Pentru a importa setările aplicaţiei dintr-un fişier de configurare salvat:

  1. Deschideţi fereastra de setări ale aplicaţiei.
  2. Selectaţi secţiunea Gestionare setări în partea stângă a ferestrei.
  3. În secţiunea Restaurare setări implicite, faceţi clic pe butonul Încărcare.
  4. În fereastra care se deschide, selectaţi fişierul din care doriţi să importaţi setările aplicaţiei Kaspersky Anti-Virus.

Cum se importă setările aplicaţiei în programul Kaspersky Anti-Virus instalat pe alt computer