Monitorizare sistem
Componenta Monitorizare sistem colectează date despre acţiunile aplicaţiilor de pe computer şi furnizează informaţii altor componente pentru îmbunătăţirea protecţiei.
Dacă salvarea jurnalelor de activităţi ale aplicaţiilor este activată, componenta Monitorizare sistem vă permite să derulaţi înapoi acţiuni efectuate de programe rău intenţionate. Derularea înapoi a unor acţiuni după detectarea unor activităţi rău intenţionate în sistem poate fi iniţiată de componenta Monitorizare sistem pe baza modelelor de activităţi periculoase sau de Apărarea proactivă şi la executarea activităţii de scanare de viruşi sau în timpul funcţionării componentei Antivirus pentru fişiere.
Reacţia componentei la potrivirea dintre acţiuni ale aplicaţiilor şi modele de activităţi periculoase şi derularea înapoi a acţiunilor programelor rău intenţionate depind de modul de funcţionare al programului Kaspersky Anti-Virus.
Dacă se detectează acţiuni suspecte în sistem, componentele protecţiei Kaspersky Anti-Virus pot solicita informaţii suplimentare de la Monitorul de activităţi. Atunci când Kaspersky Anti-Virus se execută în modul interactiv, puteţi vizualiza datele despre evenimente colectate de componenta Monitorizare sistem într-un raport de activităţi periculoase, care vă ajută să luaţi o decizie atunci când selectaţi acţiuni în fereastra de notificare. Atunci când componenta detectează un program potenţial periculos, linkul către raportul Monitorului de activităţi se afişează în partea de sus a ferestrei de notificare, solicitând acţiuni.
În această secţiune: Activarea/dezactivarea componentei Monitorizare sistem |